Marea Britanie a ajuns la finalul epidemiei. „Am trecut în etapa endemică”

Pandemia a luat sfârșit în Marea Britanie, afirmă experții – noile date arată că programul de vaccinare a redus infectările simptomatice cu aproximativ 90%. În cadrul celui mai mare studiu realizat în lumea reală, cercetătorii au descoperit că vaccinarea are un impact major în blocarea cazurilor simptomatice cât și asimptomatice.

Sarah Walker, profesor de Statistică Medicală și Epidemiologie la Oxford și anchetator șef al Biroului de Statistică Națională Covid-19, spune că Marea Britanie „a trecut de la pandemie la o etapă endemică”, în care virusul circulă la un nivel redus și răspândirea lui în comunitate este ușor de controlat.

Studiul, bazat pe probe recoltate de la 373.402 de cetățeni, între 1 decembrie 2020 și 3 aprilie 2021, arată că la trei săptămâni de la o primă doza a unuia dintre vaccinurile Pfizer sau AstraZeneca, infectările simptomatice cu scăzut cu 74%, iar cele asimptomatice cu 57%. După rapel, au fost cu 90% mai puține infectări simptomatice și cu 70% mai puține cazuri asimptomatice.

Numărul de cazuri este în continuă scădere în UK, cu o reducere de șapte procente într-o săptămână, în ciuda redeschiderii școlilor și magazinelor.

Prof. Walker consideră că programul de vaccinare va ține virusul sub control.

Experții consideră că numărul infectărilor va scădea sub 1.000 săptămâna viitoare, aproape de cel mai scăzut prag, înregistrat în august. Ei menționează că noile variante nu provoacă îngrijorare, pentru moment.

„Vaccinurile funcționează, iar rezultatele primite joi arată că atât Pfizer și AstraZeneca au un impact semnificativ în reducerea numărului de infectări din Marea Britanie”, a spus ministrul Sănătății, Matt Hancock.