Simona Gherghe a revenit pe micul ecran. Primele imagini de la emisiunea “Mireasa”

Simona Gherghe a revenit pe micile ecrane în postura de moderator al emisiunii Mireasa, difuzată pe Antena 1.

Jurnalista a decis să revină în fața telespectatorilor cu un proiect cu totul și cu totul inedit.

Simona Gherghe a revenit pe micul ecran. Primele imagini de la emisiunea “Mireasa”
Simona Gherghe,

în vârstă de 42 de ani a revenit pe micile ecrane, după o pauză de mai bine de un an.

Jurnalista va prezenta emisiunea „Mireasa”, difuzată pe Antena 1. Încântată de noul proiect cu totul

și cu totul inedit, prezentatoarea Tv a postat deja pe rețelele de socializare imagini din casa dragostei.

Emisiunea „Mireasa” va începe pe 5 septembrie, iar Simona este pregătită să apară în fața telespectatorilor și să îi îndrume pe concurenți în drumul către iubire.

„Întoarcerea mea pe sticlă vine după o pauză de aproape un an şi jumătate, timp în care am fost alături de copiii mei, Ana şi Vlad.

Acum sunt măricei, aşa că e momentul să revin pe un interval (14.00 – 16.00) care îmi permite să fiu, în continuare, o mamă extrem de implicată în viaţa copiilor mei.

Iar revenirea o fac în stilul meu: cu un gen de program de televiziune pe care nu l-am mai făcut,

în cei 18 ani de televiziune. N-am în portofoliu niciun reality-show. Acum mai puţin de un an,

când colegii mei mi-au propus noua Mireasa, am spus că nu sunt pregătită să mă întorc, pentru că Vlad, mezinul meu, avea doar câteva luni şi, deci, mult mai multă nevoie de mine.

Iată-mă, acum, la cârma acestei emisii care, cu siguranţă, mă va scoate din zona de confort!Sunt pasionată de psihologie şi experimentul acesta social va fi extrem de interesant.

Concurenţii, fete si băieti, care se vor vedea pentru prima oară în gala de pe 5 septembrie, sunt tipologii diferite, provin din medii diferite şi au pregătire profesională diferită.

Cu toate acestea, vor trebui să convieţuiască, vreme de 4 luni, într-o casă din care nu vor putea ieşi, în speranţa

că îşi vor găsi jumătatea – căci asta este marea miză! Nu va fi simplu pentru mine, căci voi fi singura lor legătură cu lumea exterioară.

Pentru ei va fi şi mai dificil, chiar dacă vor locui într-o casă absolut spectaculoasă! Aşa că vă invit în fiecare zi,

de luni până vineri de la ora 14:00 şi sâmbătă de la ora 13:30 să-mi fiţi alături în această aventură!”, a mărturisit Simona Gherghe.

Diana Dumitrescu, înlocuită de Simona Gherghe
Deși telespectatorii au fost obișnuiți să o urmărească pe

Diana Dumitrescu în fiecare zi prezentând emisiunea „Mireasa”, se pare că aceasta nu se descurca,

iar producătorii au decis să o înlocuiască cu Simona Gherghe, care are o experiență de 18 ani în televiziune.

Conform Playtech.ro, Diana ar fi aflat pe 27 august că nu va mai prezenta emisiunea,

motiv pentru care aceasta ar fi avut o reacție suprinzătoare.

”Au decis să o pună pe liber după ce a gafat în câteva rânduri. Diana nu se descurca în postura de prezentatoare. Astfel, a fost înlăturată și în locul ei au adus-o pe Simona Gherghe.

Nu se descurca deloc. Când a primit vestea, Diana a plâns minute în șir în culise”, a declarat o sursă.